Operatiunea barza

De multe ori am auzit, aici sau aiurea, tineri (sau mai putini tineri) declarand cu o naturalete covarsitoare: „Daca vreau, ma fac si eu designer”. Dar lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par.

Nimeni nu se naste designer si nimeni nu devine designer doar pocnind din doua degete. Nu este de ajuns sa stii sa-ti combini camasa cu cravata sau jacheta cu fusta. E adevarat, se spune ca fiecare dintre noi facem un fel de moda, in fiecare dimineata. Cu toate acestea, de multe ori nu suntem in stare sa declaram raspicat ca X sau Y e bine imbracat, ca respecta moda, ca au un stil s.a.m.d. Nu putem face acest lucru deoarece, fata de un designer adevarat, noi nu putem sa ne desprindem de propria noastra imagine si univers. Posibilitatea de a imbraca, virtual, milioane de persoane este, pentru mine, cel mai important lucru care il poate transforma pe un ilustru necunoscut intr-un mic Gaultier sau Galliano. Iar aceasta calitate se pare ca o au sau au avut-o, cei doar 4.500 de designeri inregistrati oficial in „Istoria Modei”.

Multi dintre ei nici nu au vrut sa devina designeri. Ralph Lauren isi dorea sa devina pompier, Calvin Klein – sportiv,Lacroix – ceramist, iar acestea sunt doar cateva exemple. Astazi Lauren este inclus in „Cartea recordurilor” la categoria „Cele mai multe obiecte de vestimentatie vandute vreodata”, Calvin Klein se poate mandri cu cele peste 500.000.000 de piese de underwear care i-au fost cumparate, iar Lacroix este considerat ca fiind mai mult decat o legenda a modei prezentului. Cand Ralph a fost intrebat cum a devenit designer, el a raspuns simplu :„By accident”. Un accident fericit pentru victimele modei din toata lumea. Pe acesti trei designeri, care ar putea face parte dintr-o categorie pe care sa o numim „The accidental designer”, ceea ce i-a convins ca merita sa intre in moda au fost, de multe ori, banii. Calvin Klein nu pierde nici o ocazie sa sublinieze acest aspect. „in definitiv, moda este facuta cu bani, din bani si pentru bani. Un designer trebuie sa stie atat sa creeze, cat si cum sa-si vanda creatiile. “Aviz amatorilor. Alti cunoscuti designeri au fost convinsi ca merita sa se lanseze in moda de catre „muze”, fie ele de sex masculin sau feminin. Iar aici trebuie sa mentionez un cazul fericit al „muzei cu bani” care, din diverse motive, pune la picioarele viitoarei stele a modei toti banii de care aceasta are nevoie ca sa debuteze. Exemplul perfect:Alexander McQueen. Impresionata de colectia lui de debut, excentrica si irepetabila stilista Isabella Blow i-a cumparat aproape toate creatiile, ajutandu-l astfel pe designer sa-si finanteze urmatoarea prezentare. Ea a procedat aproape la fel si cu John Galliano, precum si cu modistul britanic Treacy. Dupa ce i-a plasat pe orbita, ea nu a mai cerut prea multe de la ei, doar din cand in cand cate o… colectie.

O alta muza a zilelor noastre, mai putin generoasa financiar, dar care I-a dat lumii modei pe Emanuel Ungaro, a fost actrita Anouk Aimeecare, in anii ’60, i-a facilitat acestuia intrarea la Balenciaga. Daca urmaresti cu atentie colectiile lui, poti usor realiza ca, probabil ca un semn de multumire, multe din creatii par a fi gandite special pentru ea.

„Ce am fost si ce am ajuns” poate fi numele unei alte categorii de debuturi. in 1969 Ferre era cotat printre cei mai buni arhitecti europeni, proiectand cateva dintre cele mai cunoscute cladiri din lume. Se spune ca ceea ce I-a convins sa abandoneze arhitectura in favoarea unei iluzii pe nume moda a fost un drum in India. Ce s-a intamplat acolo doar el a stiut, iar noi nu putem decat sa tragem concluziile privind hainele lui … arhitecturale. Agnès B. si Luella Bartley au debutat in moda ca redactori, Agnès coordonand sectiunea „mode junior” a editiei franceze a revistei ELLE, iar Luella facand valuri in presa din Marea Britanie cu articolele ei incendiare. Pentru ele debutul in moda a fost firesc. Deja aveau ochiul format si, cel mai important, o retea de relatii care le-au sprijinit si propulsat in „primul rand” al designerilor lumii.

Si iata cum astfel intram, ajutati de catre cele doua doamne, intr-o noua categorie: „Din moda la moda” sau, mai poetic, „N-as mai prea vrea sa stau in umbra ta”. Isabelle Ballu, Moschino, Giorgio Armani si chiar Gianni Versace au lucrat fie ca desenatori, ilustratori sau decoratori de vitrine si doar dupa ani buni de munca au trecut la creatia efectiva de moda. A intra direct in sistem este una dintre cele mai usoare modalitati de a debuta cu dreptul, mai ales daca ai si norocul (cum a fost si cazul lui Claude Montana, „King” Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier sau Herve Leger) sa-ti faci practica pe langa un alt designer celebru. Ceea ce trebuie evitat este sa nu devii un asistent pe viata, care nu mai are puterea sa se desprinda de sub tutela „maestrului”.

Daca meseria pare prea dura pentru o singura persoana, se poate aplica cu succes „regula concubinajului” care guverneaza categoria „Duo Tango“. Doua exemple mai mult decat graitoare: domnii D&G si Viktor&Rolf. Daca cei doi italieni au preferat sa imparta intre ei atat succesul cat si patul, cuplul de designeri olandezi prefera sa aiba in comun doar contul, succesul si ideile. In ambele variante formula a functionat cu succes. La aceasta categorie avem si o exceptie care sa confirme regula. Este vorba despre Comme des Garcons unde, desi toata lumea o considera doar pe Rei Kawakubo designer al brand-ului, avem de a face cu 10 designeri care au debutat in acelasi timp, unindu-si eforturile sub acelasi nume. Multi dintre doritorii de celebritate in ale modei prefera insa drumul clasic: scoala, colectie si afirmare. Ei incearca sa faca abstractie de regulile de mai sus dorind, probabil, sa demonstreze ca doar ceea ce faci „cu mana ta” conteaza. Asa au procedat si designerii belgieni Ann Demeulemeester, Dirk Bikkembergs si Martin Margiela care, chiar daca au succes, au avut un drum greu, iar afirmarea lor nu a fost totala, asa cum poate ca ar fi meritat.

Romania, mon amour, respecta si ea, in mod incredibil si atat cat se poate, categoriile de mai sus. Avem si duo, avem si muze cu bani, chiar si designeri care au debutat agatati de poalele altor creatori. Cel putin „operatiunea barza” functioneaza corect, dand modei romanesti minimum doua nume noi pe an. Exemplele ar putea continua la nesfarsit. In linii mari, insa, cam acestea sunt modalitatile de a debuta ca designer de moda. Ele nu trebuie tratate drept reguli care odata aplicate aduc instantaneu succesul. Mai degraba ele trebuie privite ca simple conjuncturi in care personalitatea designerului s-a putut evidentia cel mai bine. „Totul sta in tine”, mi-a spus, intr-un interviu, un designer roman. Totul sta in ceea ce ai de spus si, mai ales, in felul cum spui. Vorbeam mai sus despre designerii care au evitat scoala. Chiar si asa, pentru a putea debuta a trebuit sa cunoasca anumite lucruri pe care, se spune, le inveti doar la scoala: istoria costumului si a modei, tehnici de croitorie, management si marketing. Moda este ca un joc de puzzle: incepi cu colturile, dupa care piesele se asaza aproape singure, formand un tot unitar. Un debutant, ca sa aiba succes, trebuie sa prezinte jocul perfect rezolvat si, in functie de personalitatea lui, realizat invers sau in spatiu.

 

 

Leave a Comment