De ce iubesc moda.

 

moodboardmcqueen

Mă tot gândesc de ce iubesc moda și îmi este atât de greu să găsesc un răspuns care să mă satisfacă în totalitate. Ma amuz cu ideea că ursitoarele mele au dat dovadă de un umor 100% britanic precum și de o serioasă doză de cinism când au spus: “Ovidiu să se ocupe de haine, că la mașini l-am preferat pe fratele său”. Ș iuite cum de atâta timp nu fac altceva decât să vorbesc despre Modă, în cuvintele mele, cu ideile mele, încercând să construiesc discursuri și explicații pe lucruri în care cred.

Iubesc moda și, mai ales, iubesc ceea ce se ascunde în spatele ei: oameni, idei, puțină filozofie, pasiune. În special iubesc oamenii, chiar mai mult decâ thainelepe care ei le creează, deoarece, de cele mai multe ori, colecțiile pe care le urmăresc sunt mult mai puțin interesante decât designerul care le-a visat.Oamenii din modă (cei pe care îi frecventez sau urmăresc) au un farmec aparte și sunt un amestec de teribilism infantil și o cultură serioasă. Cred în ceea ce fac și sunt dispusi să meargă pentru o idee până la capăt. Viața lor este construită pe lucruri pe care alții le consideră banale sau făra valoare: o fotografie veche, mirosul discret al unui parfum, o rochie de mătase tăiată de trecerea nemiloasă a timpului. Viața unui designer, față de a noastră, se desfașoară întotdeauna pe fond muzical, într-un cu totul alt tempo decât viața reală.

Iubesc momentul în care lumina la o prezentare se stinge și pe podium apare prima ținută. Încă mă mai surprinde aerul încărcat de electricitate pe care îl emană orice prezentare bună de modă. Tensiunea este de multe ori atât de densă încât simți nevoia concretă de a sparge ceva. Iubesc momentul în care, atunci când lucrezi la o ședință foto, manechinul apare complet transformat în fața camerei de fotografiat. Încă numesc acest lucru Magie și cred că doar Moda mai are puterea ca, prin câteva lucruri foarte simple, să provoace o schimbare atât de mare.

Iubesc moda pentru că trăim împreună încă de când m-am născut. Nu îmi este nici iubită și nici amantă, în schimb îmi este foarte bună prietenă. Amintirile mele se leagă obligatoriu de haine, de culoarea rochiei mamei mele, de bluza albă a primei mele prietene. Chiar și când mă gândesc la prima țigară fumată îmi amintesc, întâi de toate, de jacheta de denim pe care o purtam, cu un muc de rips auriu atașat la buzunar. Denimul cu țigara mi se părea o combinație atât de cool încât, pentru câteva secunde, am crezut că am înțeles perfect cum este să te simți în pielea lui James Dean.

Iubesc moda pentru că niciodată nu m-a dezamăgit. Orice mi-a promis ea s-a adeverit. O culoare deschisă într-o zi cenușie mi-a schimbat total starea de spirit, iar o jachetă cambrată m-a făcut să umblu drept, privind viața direct în ochi. Iubesc Moda pentru că întotdeauna a știut să își cearnă cu atenție prietenii. O iubesc pentru că i-a încredințat lui Chanel povara și sarcina de a o îmbrăca. Căci acesta este un lucru pe care l-am înțeles foarte târziu. Ca și noi, Moda are o garderobă a ei în care la loc de cinste se va afla întotdeauna un mantou Patou, o jachetă Chanel, o rochie Balenciaga. Restul sunt piese sezoniere, numai bune pentru noi, muritorii, dar nu și pentru Ea.Iubesc moda pentru că știu că, în felul ei tembel, și ea mă iubește. Altfel nu am fi rezistat atât de mult împreună.

Acesta nu este un text nou. Are deja câțiva ani, dar simt nevoia să îl reiau de cate ori mă întreabă cineva care este povestea mea. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre momentul în care am simțit că trebuie să scriu acest text. Și asta se întamplă la aproape 15 ani distanță de la debutul meu în modă, timp în care am crezut că știu tot ceea ce trebuie despre Modă și viața mea.

Eram la Milano, în studioul lui McQueen, imediat dupa prezentarea în care a mixat ținutele de băieți cu cele de fete. Colecția era frumos așezată pe umerașe, în ordinea intrărilor. Încă păstra ceva în ea din toată agitația showului. Geamurile erau larg deschise și puteam privi liber către un oraș încă nemarcat de clădiri moderne. O atmosferă foarte patriarhală pot spune.

Am luat hainele pe rând și când am ajuns aproape de ultimele, am descoperit în spatele lor un moodboard gigantic, obturat de rochiile de seara din tull, cu pești koi brodați pe ele. Pe el erau înfipte imagini cu costume din Mongolia, un lac de un albastru incredibil, bordat de o pajiște verde. Niște cămași edwardiene. Un grup de copii care se joacă lângă un taxi galben sprijinit flegmatic de un șofer de culoare. Fața lui Marlene Dietrich. Dantele. Pești de toate culorile. Rame de tablouri, dive fără miză și mănuși lungi până la cot. Flori presate și bijuterii orientale. Și scris mic, foarte mic, într-un colț, “Love”. Scrisul lui McQueen.

A fostmomentul în care am uitat unde mă aflu, în care am devenit parte din mood bordul lui. O transă pe care nu am mai experimentat-o niciodată. Am știut instantaneu ce a gândit designerul la fiecare poza pe care a ales-o și înce s-a transformat ea. Am devenit parte din cel mai intim proces al Modei. Am simțit, mirosit, văzut tot ceea ce a simțit, mirosit și văzut designerul. Am simțitModa.

Aceasta a fost ziua în care am știut exact de ce iubesc moda.

Și de ce mă iubește și ea pe mine.

 

Leave a Comment